Cum se vede victoria PSD din străinătate. The Economist: Lupta anticorupție și-ar putea încetini ritmul

Cum se vede victoria PSD din străinătate. The Economist: Lupta anticorupție și-ar putea încetini ritmul
Publicat: 14/12/2016, 17:24
PSD s-a clasat pe primul loc în preferințele electoratului la o dierență mare față de celelalte formațiuni, câștigând aproximativ 46% din voturi, mai mult decât dublu față de PNL, principala formațiune de dreapta, care a obținut circa 20% din sufragii. Victoria PSD a stârnit, astfel, îngrijorări referitoare la faptul că lupta anticorupție care se desfășoară în România și care a transformat-o într-un model în regiune și-ar putea încetini ritmul. În ultimii ani, în România Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărireaa penală pentru mai mult de 1000 de oameni anual pentru diverse acuzații de corupție, majoritatea fiind și condamnați.
Dragnea nu este singurul lider PSD care a fost anchetat de DNA. Cu un an în urmă, Victor Ponta, prim ministru la acea dată, a fost obligat să demisioneze după protestele masive care au avut loc în urma incendiului de la clubul Colectiv în care au murit 64 de oameni din cauza măsurilor inadecvate în caz de incendiu ce au fost puse pe seama corupției. De atunci țara a fost condusă de un guvern de tehnocrați susținut de PNL, mai scriu cei de la The Economist.
Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat în mai multe rânduri că nu va numi în funcția de premier o persoană condamnată penal, fapt care l-ar putea exclude pe Dragnea din ecuație, dar care i-ar putea arunca în ecuație pe alți membri ai PSD. Oricine ar ajunge, însă, la Palatul Victoria va forma, cel mai probabil, o coaliție cu ALDE, un partid mic ai cărui lideri au atacat constant DNA și au cerut demisia procurorului general Laura Codruța Kovesi.
„Este un adevărat test pentru legislația României, pentru instituții și pentru partidele politice”, a spus Laura Ștefan, analist anticorupție al Expert Forum, o organizație nonguvernamentală din București.
Eforturile anticorupție ale instituțiilor din România au obținut laude permanente din partea Comisiei Europene, care realizează anual raportul MCV referitor la evoluția luptei pentru combaterea corupției, condiție stabilită odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007. În ceea ce privește Indicele de Percepție a Corupției stabilit de Transparency International, România a ajuns de pe locul 69 în 2014, pe 58 în 2015, fapt care marchează un contrast față de alte țări din regiune care au înregistrat o involuție.
Cea mai mare diferență se remarcă față de Bulgaria, stat care a intrat în UE în același timp cu România, acolo unde corupția în administrația publică s-a dublat în ultimii cinci ani.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×